Nu-s flori de mucegai, e mucegaiul pur,
E groaznica simțire a unui șut în cur,
Atunci când nu se poate să îl dai înapoi.
Sunt versuri despre noi...

Noi oameni, animale, pământ cu apă-amestecat
Sunt versuri despre vechiul și noul Dumnezeu uitat
Versuri cu burta plină, versuri neînsetate,
Născute din belșug și din seninătate.

Scrise de mână, ba nu, de tastatură,
Ce nu vor fi rostite, de-acum, de nici o gură,
Ale naturii noastre, cea seacă și subțire,
Ale simțirii noastre cea fără de simțire.

Nu sper nimic de-acuma și nu aștept nimic
Căci Universul nostru, crescând e tot mai mic.
Nimic e peste tot, nimic e vorba mea
De vreți, o ascultați, de nu, uitați de ea.

Oricum, nu vă aduce, nimic în plus, vă jur
Nici bani, înțelepcuiune, nici chiar vreun șut în cur.
Sunt scrise doar cu scpoul cel veșnic, disperat
De-a vă distra și sper, că poate v-au distrat.