O simt...e aici!
Ma cuprinde cu neasemuita-i candoare
si ma poarta zambind,prin infinitate.
Strigand-o,imi aud ecoul proliferat
iar zgomotul pasilor imi dezvaluie calea.
Nelinistea ochilor decrepiti ma framanta
indemnandu-ma sa tanjesc mai mult dupa fericire.
Era a mea,dar am pierdut-o...
Abisul prapastios al regretelor e necrutator
devenind intransigent la chemarile disperante ale sufletului
"Totul" e zadarnic si efemer...ma dezgusta,
dar astfel constientizez misterul:
-din nebunie am fost plamadita,
...in nebunie ma voi atrofia!-