în colonia pinguinilor fără de coadă
urmele în nisip dau de gol
nu se șterg
lângă mal meduza se usucă la soare
drumul său sfârșind totdeauna întreg

mai aproape
de oameni e o briză fierbinte
siluind pereții plini de vomă
și kitsch
mânuind soarele
cum strivești orice muscă
să îi șterg de pe plajă biciuindu-i
din plici

saturați în acord nehomeric de muzici
scriptuite din unghii vidanjate din gât
eu chiar marea aș trage-o
cum tragi apa la budă
să înec fără sunet gustul lor de urât

ca pilat apoi m-aș spăla pe picioare
înainte s-adoarmă în cearșaf
ca un prunc
și aș face chiar broasca dându-i lunii
de treabă
țopăind peste valuri răsăritul ei lung

[…]

din harul meu pentru maimuța voastră
ce-și spală curul roșu-n pontul euxin
las pescărușii venele să-mi soarbă
sunt zilierul pâinilor trucate vin

desculț prin porturi ca o mâzgă rea
a celor mulți a celor hamaliți
vă modelez copii din mâl și apă
când n-oi mai fi voi idoli să-i numiți

și peste mâini vă dau tânijnd argintul
căci ați ascuns sub pleoapă ochiul-drac
și vestul l-ați urcat orbește-n barcă
să fiți bolnavii țării fără leac

urlați în schimb cât se deschide gura
că: se cuvine! statul să ne dea!
eu vă doresc: decât să sece marea
mai bine neamul dracul să vi-l ia!

iar curul vostru roșu și pigmeu
să-l bălăciți în publice de smoală
să fiți aievea ceea ce iubiți
când vieții se va ține socoteală