Suspendat de o ramură a marelui arbore
Ce se întinde deasupra acoperișului lumii,
Surprind apusul soarelui și răsăritul lunii
Acompaniate subtil de vibrații sonore.

Ma copleșesc gânduri de nemurire privind din cer –
Parcă plutesc în jurul meu, aproape pot sa le-ating –
Idei și speranțe în mine se aprind și se sting
Și-n mine cresc flori insensibile la foc sau la ger.

Sunt florile negre care iși trag seva din ură,
Din răutatea-ngropată candva-ntr-un colț de suflet…
Bucata de om ce am fost – spulberată de-un urlet –
S-a șters cu încetul la fiecare lovitură.

Am ajuns o tulpină pe care cresc negrele flori;
Ma scutur de ele și ele de semințele lor.
Luate de vânt se-adună într-un întunecat nor
Ce va atinge pământul dimineața în zori…