Escaladez creasta ascuțită a spiritului
în căutarea adevărului
îngropat sub pietrele minciunii
un vultur gând perfid
îmi sfâșâie pielea aparențelor
un șarpe ispită obscenă
se încolăcește
pe coloana vertebrală a existenței
și mușcă piciorul unui ideal.

Cad în hăul
cu jivine scabroase și imunde ale depresiei
un leu atroce
mă mușcă cu colții unei obsesii ce revine neîncetat
răul își înalță din slăbiciuni
un palat maiestos
în care trăiesc nobilii instinctelor primare
deghizați în hiene.

Intru în coșmarul vieții
ca într-un lac sărat
cu bacterii otrăvitoare
care-mi pătrund în pielea bunei dispoziții
infectând sângele cu tristețe
ce are gustul unui ocean amar.

O întrebare se înmulțește rapid
printre stările de încordare și frustrare :
când întunericul ursuz și pesimist
se întinde în aerul ființei
pot respira firesc vreodată
bucuria și veselia că exist
pur și simplu ?