eu am să cred totdeauna-n cuvinte
dragostea
pacostea
pieptul cum doare
m-am ținut strâns de ierburi înalte
în aburul crestelor
am tremurat în picioare

de aici se aude cascada-n perete
voci umane mă cheamă
deodată
strigând
deasupra-mi cerul oțelit de fatasme
îmi înlănuție tâmpla
înnegrită că sunt

nu voi mai coborî nicicând în oase
mi-am deșirat nervii venele
firele de lumină putrezite sub pleoape
voi fi aerian
voi vorbi voi robi voi orbi
până când stelele dintru gheață
mă vor vedea și-mi vor spune rabbi

doar cascada mugind glas de mută
va lua urma
fulgerând ochi de ciută
în crucea lunii casele își vor sinucide
bârna
focul va fi pereții lumii Bătrâna