scorbură cu rădăcini spre afară tăișul frunzelor de foc mă doboară

încrețit la coajă cu pieptul deschis mă descompun la soare ca un vis

în ochii mei cresc nori de păpădie privirea poartă păsări în chirie

miroase-a trup mototolit uzat sunt melcul de-ntuneric dezbrăcat

atât de-ncet că n-aș putea să-ncap lumina ce o scormon și o sap

și numai limpezindu-mă de bale sub mersul meu răsar abecedare