o altă masă un alt scaun alte urechi aceeași gură
îmi pare geanta tot mai grea plesnind încet la cusătură

am colindat orașul mort tixit de piste de-alergare
ca un atlet contemporan necunoscut și fără stare

și aș fi vrut să număr poate biserici mirosind a cuie
să dau cu pietre în misterul mințindu-mă că e că nu e

și să mă bat aveam eu chef ba dor mi-era să iau bătaie
să zac pe caldarâm întins lovit în dinți cu pumni de ploaie

de milă toamna să mă spele ca pe o rudă ne-ngropată
sau rănilor deschise-n suflet să le pun plasturi de zăpadă

iar la sfârșit ca un strigoi țolit în lacuri și în fetru
poeților să le pun foc în prima noapte de sân medru