Îl percep ca pe un câine turbat
Ce mușcă inteligența și o îndoaie într-un os curbat,
Se mișcă ca un bețiv prin vârtejul realității,
Cu spasme de judecată ce taie gâtul anormalității,
Spaima de necunoscut se cutremură în convulsii,
Când îl văd , cripta din ochi îmi provoacă repulsii,
Căci duce moartea înțelegerii impregnată pe piele,
Realitatea este un haos populat cu miraj de iele,
Psihicul îi este un cadavru putred
Întins pe catafalcul gândului obtuz și neted.

Mă salută și îmi întinde mâna,
Sunt ghiftuit cu silă, de parcă am băut vin amar toată săptămâna,
Îl resping ca pe un șobolan bolnav
Venit din canale infecte să-mi obtureze simțul firav,
Își multiplică dezechilibrul din eroare în eroare
Și cultivă prostia cu fervoare,
Jalnică marionetă, este aruncat de furtuna minții
Într-un décor funebru, căci neantul și abisul îi sunt părinții,
Vierme într-un cub de teamă
Rostogolit pe adulterul gândirii cu simțirea monogamă,
Ochii-i sunt întorși spre întunericul orb,
Cu mintea mutilată ciugulită de un corb.