Aud, dar nu vreau să răspund.
Știu că tu ai vrea să-mi spui multe,
Ai vrea să-ți golești sufletul în mâna mea,
Să mi-l dai să-l privesc.
Ai vrea să deschid ochii,
Ai vrea să las lacrimile să curgă.
Dar nu curg decât cuvinte.
Cuvinte ciudate, cu ecou îndepărtat.
Cuvinte care dor, cuvinte care rănesc.
Iar sufletul tău se transformă în praf,
Iar vântul îl împrăștie…

Și am rămas goi amândoi:
Tu trist și rănit,
Eu cu mâna întinsă…
Goi amândoi, privind spre cer,
Așteptând un fluture alb,
Sau o rază de soare,
Un lucru mărunt care să umple golul,
Să aline durerea,
Să alunge tristețea
Și să nască speranță.

Așteptăm, dar cerul se întunecă
Și auzim cuvinte…
Cuvinte care dor,
Cuvinte care fac rănile să doară mai tare…
Fluturele alb nu există,
Iar raza de soare nu apare
Pentru că cerul e plin de nori,
Iar pe lângă noi zboară numai fluturi colorați.

Tu ai rămas fără suflet,
Iar eu, cu mâna întinsă…
Amândoi așteptând altceva decât cuvinte!