grea de lumină
ancora trupului meu
căzu în tine
dar voluptatea
sinelui orb
doar tu ai trăit-o
în desperare

vedeam cum
apele mării vibrau
înclinând albatroșii

de nu a fost închipuire
de nu a nimerit
sămânța mea în piatră
mâinile cui
au deschis
sângele fiului
promis divinității?