Ah, cat de pustietoare e arsita
Care ma terorizeaza sub dogoarea
Soarelui din mine!
Am sadit paduri de sentimente,
intinderi nesfarsite de iluzii,
Unele gasite doar
Cu truda sufletului
Si udate cu sudoarea mintii,
Dar soarele meu intors
Le-a ars pe toate,
Prefacandu-le in pustiu...
Nu gasesc nici un refugiu,
Nici un izvor sau o umbra
De care sa ma sprijin
Sau de care sa mi se agate sufletul.
Totusi, dupa multa staruinta,
gasesc umbra mea,
Puternica si odihnitoare,
Si vreau sa ma adapostesc in ea
de arsita Soarelui;
Dar vai! umbra mea are
doar un singur loc
Pe care ti l-am rezervat tie, iubite,
Iar eu voi sta in umbra ta..
Insa tu nu ai nici o umbra
Sub puternicul Soare al Iubirii mele,
Cum de nu am vazut pana acum?..
Si va trebui sa suport la nesfarsit
Arsita distrugatoare din mine,
Pana la Judecata de Apoi,
Cand se va face dreptate
Si vom capata si noi
O umbra de doua locuri.....