am început rânjetul când se-ntindeau în urmă
corzi vesele din mine pe pământul
capitonat cu placente

mă întreabă la fiecare pas
de ce nu am pe
mâna
pe cotul
care scoate ochiul trecătorilor
un semn evident al târâtoarelor

nici plaga genunchilor nu spune nimic

nu mă mai târăsc

de când mă dor toate vasele
în care păstrez bucăți de crinolină
dansul tău răvășit
de la ultimul bal

(un sistem catodic mă face să funcționez în zilele în care nori
stau beți lângă umbrele copacilor
pe luntrea oamenilor deciși să împartă pâinea
și zalele lanțului
merg labradori care taie văzul
auzul și calea cea mai scurtă către singurul mus
care servește muribunzi)

am uitat azi să-ți spun te iubescul și
te urăscul
deodată
rânjetul s-a oprit ca un radio scos din priză