într-o prelungire a setei de-acum
i-am spus lui Nichita
Tu, Verb: eu tăcum

a râs
știam că a înțeles
sângele meu alb e roșu de vers

singură pielea înscorburează hârtia
oului despuiat în Maria
și dacă stelele stinse sunt pietre
nu ne vom mai trezi:
nimeni nu vede!
și îmi izbesc fața de cuiburi
și mă tai
aprind apa în plămânii de cai

va coborî El din vis
dojenindu-mă:
vasile munteanu ți s-a desfrunzit arcanu’
vor intra lupii
va intra iarna și nu vei ști cum
oasele tale vor scrie cu fum
pletele oilor vor călțuni glezne păgâne
degeaba mai bați la uluci ca un câne

copchiii
copchiii
nu mai colindă
s-au spurcat au rupt inimii gaica
au poștit-o în grâul scuturat pe drăgaica
și uite-i prin târg
cu turul gol
înălțând statui de nămol

primiți cu spurcatul
primiți cu spurcatul

doamne ferește-mă și naște-mă altul

toate-s țăndări: mâna sticla și paharul
lângă mine
fără trup
se zbate harul