Atunci cînd voi muri,
de-o fi să mor,
aproape să-mi sădiți un brad,
un brad tînăr;
să creasca-n piept
cu rădăcina înfiptă
în inima ce sîngele pulsează
pînă-n vîrf
și să-mi urce gîndul
către cer.

Atunci cînd voi muri
de cumva am să mor,
din bradul ce va crește
să faceți un altar
ca toate gîndurile
care vor rămîne
să aibă un altar
la care să se-nchine
și astfel să-mi fie zdruncinate
gîndurile din moartea neagră.

De-o fi să mor
căci voi muri cîndva
în mînă să îmi puneți o pană
cu care să mai pot să scriu
căci voi avea un gînd
și după...
Chiar dacă bucuriile
îmi sunt deșarte
eu tot voi vrea să spun la lume
că o iubesc.

Cînd voi muri
căci am să mor odată,
să-mi cînte o fanfară,
o fanfară militară
romanța doinelor din codri,
romanță pentru toți eroii,
romanțe pentru viața mea!
Iar dacă și clopotele
or să bată,
un tun să năpădească
tăcerea mea.

Astfel eu voi trăi!
Atunci cînd voi muri

De-o fi să mor cîndva!