lucrurile cu-adevărat grave se spun simplu
ca și cum ai scoate mâna din buzunar și când ai deschide pumnul
o pastă mucegăită ar sări din palmă
încercând să se prindă de nasturii de la cămașă
curgând spre prohab

lucrurile grave
mi se par mai simple decât acea zi
acoperită cu batista ca un ou
în suportul de marmură iar eu rozând unghiile
murdare

rarele momente când ai curajul să înfășori după copacii
din fața casei
părinții ăștia
singurii care trag de tine până-ți cedează
pielea

dar lucrurile grave cos la loc hainele rupte cu miros stricat

ea începuse să putrezească
deși avea nările înfundate cu vată

se îndepărtaseră toți cu mâna la nas
lemnul ars îți strivea coloana dar pășeai prin noroi
spre burta gropii deschise

până și iarba mirosea sub pașii rudelor

mi-ai zis
după ce rămâi singur e mai bine uită-te spre grădină
o să aștept să curgă din noi sărbătorile
îmbătrânite

încet ai mai strigat încet
apoi

nimic nu poți spune grav fiule
niciodată n-ai știut de gravitatea solemnă a lucrurilor
iată
pășești în spate cu mama ta de parcă
ai mai avea ceva de făcut
după aceea