îmi storc sufletul ca pe-o cămașă udă,
îmbibată de-amintirea ta,
în tăcere, nimeni să n-audă
foșnetul de cer pe dușumea,

te apropii: buza ta subțire
desenează-n întuneric sfinți,
aripile lor de nesfârșire
ne ating doar umbrele, cuminți