mergi și mergi și mergi și mergi și te simți a naibii de fericit,
deja înțelegi că locul pe care îl frecventezi cu ochiul,
cu pasul, cu rugăciunea este de netrecut.
înțelegi că străzile înaintea ta se tot repetă, că ușile astea
care lărgesc trotuarele ori de câte ori se deschid
sunt aceleași care de regulă aruncă trotuarele-n stradă
ori de câte ori se închid.

mergi și mergi și mergi
și le dai atât de solemn bună ziua turiștilor,
niște cunoștințe străvechi de pe vremea lânii de aur -
care ce să facă, sărmanii de ei, pe aici?
merg și merg și merg și fac poze, consumă imagini
dintr-un oraș în altul
urmărind cum revin și revin neschimbate-n lungime străzile
și cum toată suflarea înaintează, merge și merge
neputincioasă în fața orizontului care îi vine și-i vine
în întâmpinare pe bandă rulantă - dumnezeule! acum cel puțin
de-am înțelege cât de neputincioasă se simte olguța
în fața negelului care îi crește și-i crește
pe nas de câteva zile foarte lungi de vacanță.