Ce globuri lumiate de cristal,
Eu pun pe foaia albă versul,
Și simt cum el îmi urmarește mersul
În drumul meu banal.

De sus negru îmi văd sorocul,
Mii de încercări de rime deșarte,
Prin șemineu flacară înalță departe
Drumul meu ca apa și ca focul.

Pentru mine moartea e de vină,
Din ochii ei cu sclipiri de floare
Nu pot afla a Domnului splendoare
Drumul ce capată formă divină.