Surâsul toamnei ruginiu
Mă întâmpină-n livadă,
Cu reverențe lungi de crengi
Scăldate-n apusul de seară
Și dărnicia poamelor cu zeamă,
Hrana ciorilor târzii.

Călcam ușor covorul toamnei,
Þesut din frunze-n agonie,
Căzute din cerul albastru,
Jucând încet prinsa cu vântul
Uitam cum trece timpul,
Printre copaci tăcuți și umezi,
În ploaia toamnei ruginie.

Și-am adunat mii de culori,
În ochii lacomi fără saț
Să întrec a lumii curcubee,
Ce pictorii hrănesc,
Fumând adânc aerul aspru
Și fericită că trăiesc,
Am sărutat amurgul îngeresc,
Cu sufletul am sărutat amurgul.

Dar, un lătrat de câinii voinici
M-au scos brusc din visare,
Prieteni-mi erau pe-aproape,
Vorbeam cu ei de-atâta timp,
Mergând spre casă pe cărare,
Dar unde am fost eu până atunci ?
Ah ! Da, Vâslisem în visare,
Pe marea toamnei ruginii,
În spre a lor mută mirare.

27- 11- 2006