De mii de ani ne străduim, fiecare după posibilitățile lui, să așezăm în fața Luminii, vitralii de răutate, egoism și indiferență. Fiind mult prea ocupați, nu sesizăm că aici se frâng aripile întinse a zbor, ale copiilor noștrii.
Și atunci,da, este posibil să se întâmple tot ceea ce a imaginat cineva, în "Poemul ce nu vrea 250 RON". Dar îmi pare imposibil să cutezi, să atribui toate acestea Alcuiva.
Nu am pretenția să fiu luată în seamă, dar încerc să vă prezint și alt de mod de a privi realitatea înconjurătoare.
Eu cred cu toată tăria, că Lumina mai poate veni și de jos în sus, ca o reflectare a ceea ce am primit odată. Și mai cred, că este încă în puterea noastră, să spargem pâcla groasă ce ne împiedică să privim zarea.
De undeva de după nori, ne va zâmbi un chip blând:
"-Sunt aici,îndrăzniți, căci nu dormeam. Mi-am plecat puțim pleoapa prea grea de atâta plâns și așteptare."