orice-aș face
nu izbutesc decât să te învârt
ca pe un ghem de pe o parte pe alta
fără să-ți găsesc intrările
și să-ți pătrund miezul
de parcă n-ai absorbi aer prin pori
și n-ai trage lumină caldă
înauntru prin ochi
nici nu știu
dacă există vreo pulsație
care să ne amestece
în sâmburele tău misterios
dacă îți e bine cu mine
rostogolindu-mă împrejurul tău
ca o încăpățânată planetă
străină


de ce m-or fi chemând pe mine
îngrămădirile astea rotunde de ață
cu începuturi dosite
și cozi răsucite sub coaste
în care să-mi afund mainile
ca într-o gură
doar ca să le mângâi limba amară
și să-mi încleiez amețită
degetele pe rând
la ce bun să alerg după o roată zăludă
înfășurându-mă în urme
ca un sâmbure clandestin
într-o nucă excesiv de maternă
când știu precis
că mă va prinde în răsucirea ei
și voi muri încă o dată
izbită de asfalt ca o lăcustă
cu picioarele rupte?