adorm pe acolada liniei ce umple
un trăznet rupt din lacrima unită
cu gandul prim din care mi-am cusut redute
pe templul gol de fapte și dorințe
acolo-n rug mă biciue morminte
desferecate din lumina vie
ce ritm vulgar ce pasare cu spini aproape
îmi zboară cerul din flăcări pe tămâie
respir argint pe-a inimii visare
mă-nec în rostul prins de coliere
un pas mai am și setea mă răstoarnă
pe nudul înnegrit de patima boemă

dezvelit, ultimul sâmbure alb
cerșește la poarta adevărului
în chip de mirare se cerne
iubirea aproape de tine...