Culeg florile mate ale toamnei cu mâna primăverii
Și fur onixul zilei, din pomi, în faptul serii
Contactul dintre sânge și aerul înmiresmat cu stele
Îl simt pulsând pe buze, printre săruturile grele

Acordul vioriu al limpedelor adieri cristalizate,
În freamătul întunecat al frunzelor înveninate,
Se-ndoaie sub vârtejul norilor ce se preling pe cer
O amintire vagă țipă, alunecând prin veșnicul eter

Și solul scâncește cu valuri lichide de pământ
Pe care înoată iubiri ascunse în ochi și în cânt,
Durerea atârnă de cer și-mprăștie o oarbă lumină
Ce se răsfrânge din pietre pe-o înlăcrimată retină...