în fiecare seară îi spun reverendului că nu s-a întâmplat nimic;
strălucesc în clipa aceea, chiar dacă
ebonita de pe oase nu e lustruită. reverendule,
dacă nu se întâplă nimic, pot să mă așez pe borduri și să
aștept următorul transport?

răsună sirena respirației, emoțiile bat în gol, microbii din mine fug atunci
când aud de iubire.
repet cuvintele care îmi elimină frica prin toate orificiile,
doar acest mecanism funcționează, împinge toate plăcile corodate
și lasă loc farmecelor de bărbat
cuprins de panică

se strânge mulțimea bărbaților și privirile încețoșate de alcool
se încrucișează:
ne cântărim unul pe altul să vedem care are mai multe șanse să fie iubit primul.

nu pot să iubesc, reverendule,
mă plâng între timp.
aștept să se scurgă din mine toate gunoaiele, privesc prin grilaj cum
se topesc toate femeile pe care le-aș putea avea
și casc, fumez țigări mild, șuntez orele îndesate în buzunarele
de la spate în portcard

și reverendul se înnegrește la față deși ar trebui să reacționeze
bine la șocuri,
să-l țină suspensiile și pentru următorul transport, când
prima femeie care mă va privi
se va transforma pe loc.
în ce, reverendule, în ce?