de mână cu fiicele lui Danaos iarna ascute cuțite
pe tivul de piatră al statuilor totul a înghețat
ca un cer deformat printre degete ziua aceasta
mi-aduce aminte de tine și de mâinile tale
ca niște crengi înflorite la capătul cărora până mai ieri
cântau păsări ce făceau să râdă copacii
acum nu mai ești iar eu mă plimb prin parcuri
alături de alt bărbat care mă iubește de aceea aș vrea să-ți spun
mi-e mult mai bine așa dragul meu e atâta timp
de când ai plecat până și mirosul tău mi-a dispărut din piele
iar inima s-a golit de atâta singurătate fiind liberă acum
să primească pe altcineva fiindcă scopul oricărei vieți
e bucuria de a trăi chiar dacă moartea trece uneori
pe la ușile noastre Dumnezeu e un bun manager
rânduind lucrurile de o asemenea manieră
încât nu putem muri o dată cu cei pe care-i iubim
pământul ar deveni pustiu și asta ar fi mai grav
decât oricare alt cataclism ce ar putea surveni pe Terra
dar uite cum m-am îndepărtat ca întotdeauna prea mult
de la subiect și chiar dacă tu ai fost mereu de acord
cu densitatea poemelor mele încerc să reformulez :
bărbatul pe care îl iubesc acum are ochelari cu lentile heliomate
ochii lui sunt verzi ca dulceața de nuci pe care o mâncam în copilărie
iar la început mi se părea tare ciudat că umerii noștri
sunt așezați la aceeași înălțime toți prietenii știu că femeia din mine
a alergat mai tot timpul după bărbați care să semene măcar puțin
cu Turnul Eiffel dar e bine făcut și purtăm aproape aceeași
măsură la haine și suflete astfel încât putem trece ades
unul în celălalt flecărind despre îngerii și diavolii
care există în noi pentru a înțelege mai bine de unde venim
și cine suntem chiar astăzi i-am povestit despre tine
iar el n-a avut încotro făcând un efort să mă asculte până la capăt
și atunci am simțit cum ne învăluie o prezență ciudată
dar nu era decât vântul cântând în șoaptă
un Recviem pe tivul de piatră al unei statui