umblu gol
și pământul se zguduie până la capătul verde
transparent
iubesc apa aceasta
pentru că știe să ridice la suprafață lucruri
care uimesc
arunc în calea ei cifre
și timp
sicriul profetului
colindă pe deasupra căutând omul
ce nu iese în evidență
prieten drag ascultă
doar tu

***

pierdut în sunet Pablo
întinde spre lume degete
fără să caute nimic
zâmbește unei clipe
înțărcată de gând
și strâng între noi apa aceasta
pentru că nu am
să-i răsplătesc
dar tu să nu mă bagi în seamă
doar privește cum
în buzunarele mele răscolește cel fugit

***

mi-e teamă
să nu rămân singurul împletitor de coșuri
printre pescari
mă doare
când alergi prin mine râsul fluviului
și mi-e sete de uitare
poate de aceea nu aud căzând
mereu înaintea aceluiași abis
îndoiala ta de moarte
întoarce-te și fugi
pe aici oamenii te privesc prin mii de riduri
și nu te mai rețin

***

șterge-mă cu un petic de pământ
încă o dată
apoi îndulcește-ți inima
cu sufletul acesta socotit pierdut
dreptmergătorule obosit de miracole
încă nu sunt obișnuit să mă trezesc înaintea cuvântului
mă iartă sunt singur dar treci și
aruncă în fața nechematului perdele cu falduri
dacă nu mai ai
de unde atâta senin

***