Fericire amară

Atâta fericire și'atâta suferință
Prinse într-o cunună , purtate coroniță.
E multă disperare și tot atât speranță
Ne agățăm într-una d’un fir de păr , de-o ață.

Trăim în întuneric și doar visăm lumina …
Sau poate că e invers ; o’ntunecăm întruna ?!?!
Umplut fiind paharul , orbiți de gelozie
Ne saturăm de toate , fugim în altă lume:

O lume destrămată , lipsită de dorință ,
Ambiție prostească , minciună , neputință.
Ascundem adevărul crezând ca e mai bine
Lăsăm ca răzbunarea să ne curgă prin vene

Și nici nu recunoaștem , amplificăm durerea
Punem sare pe rană și trecem cu vederea.
O să găsim iertare , de fapt ni se oferă
Căci dragostea e mare , îndură și tot speră

La o iubire pură , căldură , pasiune ,
Încredere deplină , nici pic de tensiune .
Și totusi toate’acestea ne sunt atat de’aproape
Dar noi nu le simțim și mergem mai departe .

Trecem pe langă ele , nu le băgăm în seamă
Tindem să le atingem cand le avem în palmă!
Acrim tot ce e dulce , pătăm tot ce-i curat
Mai mult decât patetic , totul intenționat !

O singură’ntrebare : cum este cu putință
Atata fericire și’ atata suferință ???