cum ar fi să cobori scara înspre mare și să găsești acolo un deșert de cuvinte pustiitor
din cercul roșu am scos un copil cu o pasăre vorbitoare pe umăr
nu vom mai fi triști elian și nici nu vom mai desena încă o piatră semnelor

prin oraș strălucesc urmele noastre imperfecte
tremurătoare trec apele prin ceața lumii târziu
nu vom pleca și nu ne vom întoarce
nu vom cânta inutilul preatârziul și teama
șapte mări și încă un lacăt vom trece prin somn de nisip auriu

am iată lumi de catifea și mâna pe umărul tău
soarele tace în cercul al doilea
cum trecem noi peste ape deschizând semisfere

Iann este oglinda mea imperfectă
depărtarea îl colorează întotdeauna albastru
asta și pentru că prin Tymp trec oameni cu umbre discrete
la Þărm Înalt luminii perdea
marinarilor orbi prin somn de Peninsulă gândul