Un scâncet de copil vibra în vale,
Un suflet prins în agonia morții
Dansând satanic, flăcările torții
Se reflectau în lacrimile sale.

Văzuse viața ca o grea povară
În timpul celor doua luni abia trăite
Acum, întins în leagăn, cu pleoapele lipite,
Fugind de viață, necăjea să moară.

Diavoli păroși, cu aripile arse,
Cu ochii plini de flacăra minciunii,
Săreau agonic în lumina lunii
Chemându-l în castelele de oase.

Infernul plin de smoală și de sânge
Era înfierbântat de lacrimi și durere,
Dar sufletul plăpând nu încetă să spere
Că va veni și clipa când îl va lua un înger.

Indepărtând de leagăn suferința
Lumina cea divină il ajută s-adoarma
Si blând purtat pe aripile toamnei
A fost salvat plăpândul suflet prin credință

Pe bolta cerului scăldată-n sânge
Pentru copilul fără de suflare
De după dealuri răsări un soare
Și fulgi de lacrimi începu a ninge.