m-aș îmbrăca soldat cu sufletul tău

aș ucide probabil din greșeală

un tribunal suprem ar scoate în balcon rochia ta de seară din noaptea în care pietrele umblau în palton
Doamne ce oraș friguros e inima lumii
ce de salvări au rămas în pană de benzină ce de medici beți prin oraș Doamne chiar niciun câine nu mai poate lătra această distanță?

dacă ar fi să rămân singur

nu sunt grei bocancii mei doar zgomotul acestei depărtări se ține lipit de brancardierul ce duce în spate timpul strigând

m-aș îmbrăca soldat cu sufletul tău
aș fi condamnat pentru înaltă trădare
apoi s-ar găsi poate un loc în cimitirul eroilor
doar nimeni nu lasă sub cer o singură pasere

de aceea iubito bine ar fi ca prin apa de azi să îți treci numai
privirea