Indiferent de câte ori va tăia strada trotuare prin mine,
felinarele or să să aprindă noaptea, băncile vor citi ziare ori vor crește nepoți.

Am citit prin crengi lumina soarelui strecurată prin ploaie
și nu m-a crezut nimeni, niciodată;
le spuneam că bufnițele închid alți ochi în fiecare zi,
că dacă nu vor nu trebuie să asculte muzică, ajunge doar să tacă,
le spuneam despre mine că-s eu și despre ei că sunt mulți
și nimeni nu m-a crezut, nimeni nu m-a știut.

Indiferent de câte ori casele vor închide cheile și se vor obloni
două lucarne vor folosi tot aceiași batistă, arcadele vor face cort peste priviri aruncate.

Ascuns între două ferestre, îmi strâng bine cremonul,
prea înauntru, prea în afară,
citesc printre rame și nimeni nu vede ori nimeni nu crede:
indiferent de câte ori veți trece prin mine,degetele mele vor ciupi genunchii pământului iar nopțile mele vor trece, înzorite,
peste glumele vântului.