Ai mei plecară la Băilești
Și mă lăsară acasă,
De păzit nu-s bun, decât să înfrunt o masă,
De ciclop e ochiul timpului miop,
Strecurat între lămâi de vară
Un interlop, un brad, și o doamnă grasă,
Își fac de cap la mine acasă.

Ai mei plecară la Băilești,
Și nu știu de codrul viu de sub covor
Reverențios se pleacă într-o parte vie
Iar într-alta moartă se apleacă să-mi șoptească
Cum se mută în timpul nopților,
Tot mai aproape de acasă.

Ai mei plecară la Băilești
Și aș fi vrut să-i mint că vreau și eu
O casă mai departe de acasă,gâfâind,trasă
De un stol de berze și neveste adormite
Toate sunt smintite, de vina, tot eu.