Mă spovedește Tată, și mă iartă,
Că n-am trăit cu-n aion mai demult,
Când Scumpu-Þi era vin și era poartă,
Și peștele din vârșă mult prea mult.

Mă spovedește Tată, și mă iartă,
Că n-am trăit cu inima în dinți,
C-am petrecut mahmur din poartă-n poartă,
Copil orfan c-o droaie de părinți.

Mă spovedește Tată, și mă iartă,
De tot, de toate și descânt,
De fardul gros, de viața moartă,
De tot ce-n scârbă chem Pământ.

Mă spovedește Tată, și mă iartă,
Că-s tot mai searbăd și mai slut,
Nebun trimis de-o altă Soartă,
Din Duhul Tău și-un pumn de lut.