iarăși îmi încolțesc sâmburii solitudinii
prin buzunarele rupte ale sufletului, Doamne
zilele triste se răfuiesc între ele
nopți pline de coșmaruri
se rătăcesc în labirintul dorințelor carnale
în identificarea culorii
dintr-un zâmbet dulce-amar


prin venele mele curge nelegiuit-toamna
cu trena inconfundabilă de frunze și imagini
descompuse anacronic
în nuanțe bolnave de galben și-arămiu


mă trezesc în fiecare dimineață de noiembrie
cu aceeași veche și inexplicabilă spaimă
că mâine va fi iarnă