când nu mai există flori decât în geamuri
prea mult pământ a fost asfaltat
luna
un clopot cu limbă de soare
tulbură ora păsărilor hrănite din palmă

o dulceață de lemn răzbate din subsoluri
ai crede că pluvialele plâng din orgoliu
printre etajele
umplute doar cu indiferența
plătitorilor de întreținere și lumină

pe holuri
un copil târâie o carte legată cu sfoară
rămâne un drum
în urma lui poate firimituri de litere
ca în hansel și gretel
sau inima indiei pulsându-și mantrele

plătești deci exiști
strigă fiecare noapte
doar cei ștampilați au dreptul la vis
botezați-vă
numiți-vă
sunteți cu acte
invidiații proprietari ai locului de veci

stau la hotel am pus la fereastră cuvinte
păsările cerului desigur vor veni

cine va înțelege sfoara legănată de vânt