Bref !
M-am trezit singură deodat

Sprijinită de gard
(Ei, mda! începeți a-mi spune:
gardul, oriunde în lume,
călăuzește pe margini,
un drum, o cărare,
o viață, sau, poate,
așa, ca o părere,
un ochi nestemat
în cocon de brocart
uneori blestemat
de iele nocturne
de zile în spume)

[Ei bine, nu! Cunoașteți
starea de “Je m’en fiche!”
Gata! Deja ești “affiche”,
sau: “Fichez-moi la paix!”,

Tot aia… Un rînd în 2
alt rînd în 2, nope?!
- Dar, nu mai eram doar noi! –
De(s)/p(r)inde de fire,
de miere, de fiere,
uneori de nucă-n perete,
… de sare-n bucate,
alteori… de durere.

Dar despre astă parte
nu se vorbește în lume,
cică nu e de bonton,
așa că rămîne-ntre noi,
... sau poate, cine știe,
e doar un fel de a spune,

că Iubirea adoarme
întotdeauna,
cu fuga în gînd.
că totul pe pămînt
e doar culoare, sau
cocoare trecătoare,

unde și (pe) corpuscul îl doare!
*Adik, fix în pix!]

București, 17 octombrie 2006