Zăcem și trândăvim de două zile
în sanțul spart și ars de proiectile.
Pe fundul ăsta sterp ca o găoace
întreg batalionul "se reface".
Cum stăm prin curți, pe resturi de gunoaie,
părem dospiți din carămizi și paie.
Simțim, adânc, în oase cum se trage,
și-n carne, frigul putred din bârloage.
Departe, câmpul susură litanii.
Zburdăm ieșiți din găuri, ca guzganii.
Ne gudurăm sub soare leșiatic,
în vântul lânced cu miros sălbatic.
Cățiva se laie lung și pe cămasă
omoară urma gropilor vrăjmasă.
Apoi rămân cu ochii duși departe,
în amintire poate, sau în moarte.
Obrajii ard, cu pâlpâiri încete,
sucim tutun în zdrențe de gazete,
căscăm alene, curățăm gamele,
ne descălțăm de humă și obiele,
zâmbim mirați spre zarea dimpotrivă,
sau lustruim bocancii cu salivă.
În ochii tulburi încă se îngână
măcelul crunt de-acum o săptămână,
dar râdem, când, în rece tremurare,
pe mâini ne joacă gologani de soare.
Deodată, zvon... Gamelele dogite
sună, gemând, ca poftele lihnite.
"Bucătăria" vine fumegândă,
privirea se cutremură, flămândă,
și-obrajii arși se-neacă, în neștire,
într-un surâs de mare fericire.

Petrovka, Septembrie 1941