voi sângera iar
teama de necuprins și-a făcut cuib în așternutul meu
prin ochi mi se scurg o mie de mile
de nopți cu eclipse.

un răget așterne tăcerea
apoi moare
odată cu el
întunericul lung ca o barbă de moș
se înfășoară cu neputința mea

am aflat demult că cerul
este un glob de cristal
care ne ține închiși

la sfârșitul zilei
toată lumea stă pe umărul nostru.