Mă doare infinitul,
Mă mângâie finitul
Și-n dulcea mea robie
Se-ntinde nesfârșitul.

E viață și e moarte,
E ordine și haos,
Omule, graunte de nisip,
Gând al unui suflet rătăcit
Pe plaja nesfârșită a abisului de timp,
Unde ești?

Tu ești tu,
Dar oare, eu sunt eu?
Mulți am fost și nu vom fi.
Oare am existat vreodată?