Preludiul veșniciei

Și apusul fierbea cerul,
abur norii...
Stejari încovoiați umil,
cuprișni de flama Iadului adanc,
Și frunzele lor ca niște palme
ale unor nenorociți flutură,
haotic si neputincioase...
Scântei...
Flăcari violete-n-cer,
le simt frigându-mi carnea.
speranțe-n țărână târându-se,
sângele șiroaie...
Un vampir mi-a furat sufletul,
și-l văd printre flăcarile furioase
cum se înfrupta cu sete din el,
mânjindu-și mâinile si gura
cu iubirea si lacrimile mele...
Câtă durere neagră,
mi se scurge din inimă...
Și îngeri cu aripi frânte cad,
izbindu-se violent;
ATE GEBIR LEILAM ADONAI !
din gurile lor, ingână, cu ochii scoși,
către Tatăl infantil si laș,
Minciuni!
Demonii sfâșie trupurile sfinte,
și haosul se dezlănțuie,
și-n sânge pur de arhanghel
se reflecta...
și morții sorb din el, crezând,
încă orbi, in mântuirea mincinoasă
și urletele celor pierduți-
asurzitor,muzica cea mai lina e,
in memoria nemuririi...