sunt într-o linguriță
cu care amesteci solzi de șarpe
stând pe patul lui P.

trădându-mi mâinile reci
mă prinzi în lănțicul tău de stele căzătoare
când mergi pe drumul ce a rămas nepietruit
și acoperit cu praf de vară

vulcanii noroioși se scutură
pe bolovani de genele lor
lava s-ar târâ printre ei dacă ar fi
dar nu e decât mârâitul rămas de la vulcani

agăț privirea ta de o clepsidră
ca pe o armă fumegândă într-o panoplie
o întorc cu fața la perete
ca timpul să nu se vadă cum se duce
mai jos decât ar putea omul coborî

gărgărițe mișună pe covor
și se ascund sub patul lui P.
ce contează dacă e mai scurt
decât picioarele lui...
ele își găsesc locul
în spațiul în care respiră.