În miez de noapte morții se trezesc la viață,
Gândul te înspăimântă și îți face greață,
Când îi vei vedea sosind lângă ușa ta,
Vei dori să fugi, dar nu vei putea.

Ies din morminte, afară se strecoară,
Nu este nici prima, nici ultima oară,
I-ați uitat acolo și vor răzbunare,
Moartea e frumoasă ca o neagră floare.

Sinistrul lor scâncet sfâșie văzduhul,
Ei de-abia așteaptă ca să îți dai duhul,
Lângă ei vei zace, frate le vei fi,
Cu răbdare-așteaptă până vei veni.

Sunt atât de multi, numărul le crește,
Gândul asta parcă te înnebunește,
De moarte nimeni nu are scăpare,
Te va ajuta să-ți dai ultima suflare.