Te-ai depărtat

Sonet



Te-ai depărtat suflare de strânsa mea ființă
Și oricât de aproape încerc să te ascund
În vălul meu de abur, a dorului dorință
Se-neacă fără apă în marea fără fund.


Mai strălucesc o dată, spre lună mă ridic,
Cu raza ei de ploaie privesc hain străfundul
Iar marea-n valuri-nalte albite din nimic
Ridică-n ceruri spuma, întunecând afundul.


Cândva ai coborât din cer, iar eu am coborât din mare.
În vis neâmplinit trăit-au cerul și adâncul
Doar o secundă fericită a fulgerului care moare.


Și m-am aprins albastru, cea din urmă stea.
Și cu lumina ta cărnoasă am luminat o zare.
Eu răsărind, tu ai apus, te-ai departat, suflarea mea !





București 1991