Peste mări și țări trăia odată,
Un mare imparat și a lui fată.
Crescând, se făcuse cea mai frumoasă,
Și tatăl fericit o visa mireasă.
Dar fata nici nu dorea să audă
De măritiș, în lume se gândi să fugă.
Trist, împăratul vestea când a aflat
Că fata a fugit, a chemat marele sfat.
Sfetnicii împăratului i-au spus unanim
Să o caute grabnic, iar plin de venin,
Acesta a trimis ai săi cei mai viteji
Ostași, după prințesa cu ochi verzi.
Aceștia regatul în patru zări l-au străbătut,
Însă nici un spor spre găsire nu au avut.
Din zi in zi, cu ochii înlăcrimați, bătrânul tată,
Aștepta să se intoarca mult iubita fată.
Dar iată, vitejii veneau rând pe rând,
Însă aceștia veste bună nu aduc.
Dupa mult timp, o batrânică necăjită,
A venit la palat și de durere umbrită,
Vede ca fața împăratului este pătată.
Îl întrebă: "Cât îmi dai să-ți spun de fată?"
"Știi ceva de ea ? Oricât !" spuse cu inima chinuită,
Părintele cu mare dor de prințesa fugită.