urlu în interiorul meu până rup orice barieră
fără să gândesc cât de mult mă rănesc
îmi sfâsii neîntrerupt pielea de pe oasele prigonite
de batjocura celor ce nu cunosc ce e suferința
încerc din răsputeri să nu mor în această solitudine
în care m-au lăsat înjunghiată mii de reproșuri
sângele îmi fierbe prin cuvintele ce le scriu
pe un copac ce mă adăpostește de cercuri stupide
și am un gust de sare și de lămâie pe buze
suprimându-mi ceasurile ce-mi ticăie în trecut
recunosc fără să mai gândesc că nu mai suport
nici liniștea nu mi se mai pare odihnitoare
vreau să mă eliberez din răceli ce-mi tulbură negrul
și vreau să mă cizelez într-un cimitir mobil
unde să fiu acea regină dezvelită de inhibiții
regină peste cranii și scheleți ce-mi aduc drept ofrandă
lacrimi de viață pe care să le beau involuntar
care să mă scufunde în ferestre de lumină
sudate de lanțuri de voința ce mă slăbește
de glumele nereușite presărate de râsete inofensive...
dar care mă jenează pentru că nu sunt singură...
...sunt si ceilalți...cei care mă revoltă...