Ar fi trebuit să-și secere crinii
Umbrele de mătase ale simțurilor prelungi
Prin cerul descusut în dreptul ferestrei
Din ce în ce mai subțire fumul
Întrebărilor cu jumătate de gură
Ape de același îndemn o urmăresc
Val dupa val până la țărmi
Pași fără gânduri, albine fără zumzet
Ar fi trebuit de demult să fie
În locul părăsit de anotimpuri
Cum nici o lume nu e încă
În faldurile focului interior.