apui roșu soare și lași pe perete
ale nopții umbre ca niște regrete
zidiri de-ntuneric rămân nemișcate
de ochii de prunc în fantasme schimbate

perdeaua se mișcă stafii năvălesc
când ramuri de geamuri copacii lovesc
și-i zbucium și spaimă și negrul se-ntinde
coșmar greu copilul din leagan cuprinde

adie tăceri sub prea strânsele pleoape
nu-i sânul de mamă să-l țină aproape
să-i simtă căldura de braț să se prindă
când lemnul trosnește sinistru în grindă

de-abia înspre zori monstrul nopții dispare
și lasă copilul sfârșit de oroare
răsari soare blând ca să iei din perete
ale nopții umbre ca niște regrete