Trenuri încinse trec prin gară
Miros a gaz și a metal albastru
Și duc bucăți din sufletele noastre
Spre epicentrul marelui dezastru

Tristețea noastră cea mai mare
Plângând încet lângă terasament
Ne caută prelung în depărtare
Căci o lăsăm în urmă testament

Iubita mea tu fă ca-n vis cu mâna
Spre zarea ce se pierde prin ferești
Pe ultimul peron ne așteaptă zâna
Care a încetat să creadă în povești