iată-mă
comod acoperit cu un tegument păgîn
ca și cum o femeie m-a luat ostatic
cu un fel de nepăsare sadică atunci cînd
trec prin trupul ei ca un zvon în
timp ce imunitatea mea scade vertiginos
și mă invadează un val de lene din
prea multă sinceritate ca o stare de
lumină blîndă ce răzbate din spatele
unor stele obosite pe care fiecare
dintre noi e liber să o folosească
după cum îl taie capul